Cine poate fi evaluator bunuri mobile?
Pentru a putea evalua bunuri mobile evaluatorul trebuie să dețină calitatea de evaluator bunuri mobile (BM).
Activitatea de evaluare poate fi desfășurată numai de către persoanele ce au calitatea de evaluator autorizat, dobândită în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011, cu amendamentele aduse prin Legea nr. 99/2013, care sunt înscrise în Tabloul Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România și dovedesc aceasta cu legitimaţia de membru sau autorizaţia valabilă la data evaluării.
În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcţionare a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 353/2012, evaluatorii autorizaţi înscriși în Tablou pot desfășura activitatea de evaluare de bunuri imobile, de întreprinderi, de bunuri mobile, de acţiuni și alte instrumente financiare, de fond de comerţ și alte active necorporale sau verificări de rapoarte de evaluare, numai dacă au dobândit aceste specializări potrivit regulamentului Comisiei de calificare și atestare profesională, aprobat de către Consiliul director.
Bunurile mobile:
Proprietatea mobiliară se referă la toate drepturile, interesele și beneficiile ce derivă din dreptul de proprietate asupra bunurilor, altele decât proprietatea imobiliară. Bunurile mobile includ elemente corporale și necorporale care nu reprezintă proprietate imobiliară.
Bunuri mobile de natura stocurilor:
- mărfuri;
- materiale prime, materiale consumabile;
- materiale de natura obiectelor de inventar;
- produse (semifabricate, finite, rebuturi, agricole);
- active biologice;
- ambalaje;
- producția în curs de execuție.
Bunuri mobile de natura mașinilor, echipamentelor, instalațiilor:
- utilaje de producție;
- mijloace de transport;
- echipamente de manipulare;
- echipamente de laborator și încercări;
- mobilier de birou, accesorii și birotică;
- echipamente de calcul;
- unelte, dispozitive, instrumente de măsură și control;
- instalațiile sau unitățile de procesare;
Evaluările de bunuri mobile pot avea loc în caz de:
- Ipoteci, gaj și alte garanții
- Licitații
- Sechestru
- Executare silită